Around the world

Villa Vinea lansează pachetele de degustare cu cazare inclusă

V-am povestit acum ceva vreme de experiența mea la crama Villa Vinèa (articol aici). Ei bine, Villa Vinea redeschide sezonul vizitelor la cramă și propune turiștilor pachete complete de degustare și cazare, în colaborare cu unele dintre cele mai apreciate proprietăți din zonă – Castel Haller, Butoiul Sasului, Hotel Privo sau Valea Verde Retreat. Prețurile …

Valea Doftanei Glamping – Daylight Tiny house experience

Mi-am dorit să ajung la Valea Doftanei Glamping de când s-a deschis în vară, însă planetele s-au aliniat acum în noiembrie, când corturile de glamping au dispărut, dar a apărut ceva mai fain – o căsuță de sticlă complet utilată de la Pura Vida Huts, Daylight Tiny House. Dacă nu știați până acum, cei de …

Încearcă o drumeție toamna asta! – Tâmpa și Prăpăstiile Zărneștiului

Nicăieri nu e toamna mai frumoasă ca la munte, așa că, la câțiva ani de la ultima drumeție, în acest weekend am zis să mă aventurez în natură și să mă bucur de acest anotimp în toată splendoarea sa, pe un traseu montan, sau chiar 2. 🙂 Vineri seară vremea părea să țină cu noi, …