APPETITO 2022 – Toată Italia într-un singur loc

Rețete și preparate autentic italienesti se adună la prima ediție a celui mai gustos festival al verii Appetito Fest. Evenimentul dedicat în exclusivitate aromelor italiene va avea loc săptămâna aceasta, respectiv pe 18 și 19 iunie, iar intrarea va fi liberă.

APPETITO cheamă, timp de două zile, toți iubitorii gastronomiei italienești la relaxare la iarbă verde și aer curat la Verde Stop Arena (Str. Barbu Văcărescu 162-164). Gurmanzii plini de curiozitate vor avea de savurat peste 30 de sortimente de preparate italienești. Iată lista participanților:

Arrosticini – arrosticini 

Bruschetta Bar – diverse tipuri de bruschetta 

Circus Pub – tagliata, burrata, Italian burger, mortadella sandwich

Drunken Squid – fritto misto 

Fomizza – pizza 

Gattini – paste 

Pasta Mobilu’ – paste 

Pizza Mania – pizza 

Sardin – calamari fritti

The Italian Job – pizza

Și pentru că după un preparat savuros merge și o cafea sau un desert, ne-am pregătit cu următorii invitați:

Orygyns – cafea

Fresco Artigianale – soft gelato

Gioelia Cremeria Italiana – gelato 

Zobuian – canoli 

O bere, autentic italiana, așa cum este Birra Moretti, va complimenta perfetto preparatele din cadrul festivalului. 

Iar pentru cei care doresc ca zilele să le fie efervescente și fructate, la APPETITO vin și furnizorii noștri oficiali de prosecco și frizzante, Frizzante Ride. In plus, la cocktail station-ul festivalului se vor prepara o serie de cocktail-uri specific italiene,

Un tur complet al festivalului, practic o experiență totală, ar suna așa:

Ne zâmbim încă de la intrare, ciocnind o birra autentica italiana, apoi începem să explorăm meniul:

Bruschette – felii de bagheta, taiate atât cât trebuie de groase, prajite ușor pe ambele părți și apoi unse cu ulei de măsline și frecate cu usturoi. Peste ele așezăm o mână de roșii proaspăt tăiate. O frunză de busuioc și gata: un antipasto perfect.

Acum, că ne-am mai revenit un pic, bem un pahar de prosecco sau un negroni și mergem mai departe.

Paste – obligatoriu al dente și ideal cât mai simple. Că așa e și bucătăria italiana, simplă și gustoasă. Noi am alege aglio, olio e peperoncino sau cacio e pepe. Acum ar merge un pahar de vin alb sau rose, ceva fresh, proaspăt, de vară.

Pizza, tagliata sau arrosticini? Ce sa fie? Am putea continua cu o porție de arrosticini. Cinci frigărui de berbecuț, fragede, caramelizate de la grăsime și perfect asezonate cu sarea aceea care face diferența. Apoi luam o felie de pizza, mmmm, ceva bun de tot, coapta la cuptor cu lemne si cu ingrediente, evident, direct din Italia. Și, ca o cunună, o porție de prime beef tagliata așezată pe un pat de rucola. Ne odihnim un pic cu un pahar de vin sau o limonadă – dacă suntem cu mașina – si mergem mai departe.

Fritto misto sau calamari fritti – cu un sos perfect echilibrat sau doar cu un pic de lamaie – par o destinație savuroasă, pe malul mării. Sau la Appetito, pe iarba verde, lângă standul editurii Nemira care ne trimite direct în Positano. 

O vară italiană n-ar fi completă fără un cannoli sau o porție generoasă de gelato! Si n-am zis nimic de tarta cu limoncello.  

Publicul va avea parte de multe ore de relaxare la iarbă verde si de muzica bună. În plus, ca în fiecare an, cățeii sunt mai mult decât bine veniți în spațiul festivalului.

Și dacă tot am vorbit de muzică, profităm de ocazie pentru a anunța că Abasc, Not So Common si DJ Teo vor fi DJ-ii care se vor ocupa de programul muzical cu specific Italian.

Accesul la APPETITO este liber și permis în limita locurilor disponibile. Copiii sub 14 ani au accesul permis numai dacă sunt insoțiți de cel puțin un adult. Pentru că locația este una pet friendly, în cadrul festivalului este permis accesul cu animale de companie – cu botniță (dacă este cazul) și obligatoriu cu ‘’punguță’’.

Program 12:00 – 23:00.

Please follow and like us:
RSS
Follow by Email
Facebook
Facebook
Pinterest
Instagram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.