10 ani de Romanian Design Week (RDW)

În 2022, RDW aniversează 10 ani, cu o ediție specială, ce va avea loc între 13 și 22 mai

Romanian Design Week, cel mai important festival multidisciplinar din România, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, aniversează 10 ani, timp în care a schimbat modul în care arată industriile creative locale. În edițiile RDW de până acum, The Institute a produs expoziții ce au însumat o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, a adus în fața publicului peste 1.400 de proiecte de design și o medie de 150 de designeri și studiouri de design sau arhitectură pe an.

În 9 ani de festival, The Institute a redeschis 8 spații ale Capitalei pentru publicul larg, pe care le-a repus astfel în circuitul urban, redându-le orașului. Astfel, Palatul Știrbei, Palatul Camerei de Comerț din București, Hanul Gabroveni, Piața Amzei, Garajele Cobălcescu, Palatul Telefoanelor, Palatul Oscar Maugsch și Combinatul Fondului Plastic au găzduit mari expoziții de design și arhitectură, ce au putut fi vizitate în timpul Romanian Design Week.

Peste 400 de evenimente conexe au contribuit la transformarea Bucureștiului an de an și au ghidat pașii a peste 150.000 de vizitatori RDW pe trasee demne de orice festival european de design.

În spatele celui mai mare festival de design românesc stă munca unei echipe de 15 persoane, precum și o medie de 6 luni de lucru, pe an, pentru organizarea fiecărei ediții RDW. În total, efortul din spatele unei inițiative ca Romanian Design Week însumează peste 6,5 ani de lucru, puși în slujba promovării designului local și a industriilor creative românești.

Când ne-am uitat în urmă la ce înseamnă toți acești ani de Romanian Design Week, ne-am dat seama că în spatele festivalului stau un efort și o mobilizare impresionante. Mă bucur că ne-am atins misiunea pe care am avut-o încă de la început – să schimbăm în bine societatea românească, contribuind la dezvoltarea și promovarea industriilor creative locale.Continuăm să transformăm Bucureștiul în Capitala designului românesc și anul acesta, când vrem să încurajăm și mai mult consumul de produse și servicii generate de disciplinele creative. Suntem optimiști și credem în continuare în potențialul, dezvoltarea și capacitatea designului românesc de a pune pe masă subiecte relevante pentru contextul actual, precum  sustenabilitatea, incluziunea sau cooperarea. Avem nevoie de un viitor marcat de solidaritate, iar ceea ce pregătim anul acesta va funcționa și drept comentariu asupra acestui aspect esențial pentru vremurile pe care le trăim”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.

Romanian Design Week (RDW) la ediția a zecea: cel mai mare concept store de design românesc din țară, activități outdoor și numeroase expoziții în parteneriat cu instituții de prestigiu din toată țara

Anul acesta, Romanian Design Week are loc între 13 și 22 mai, sub conceptul #FORWARD, iar principala destinație din program va fi Combinatul Fondului Plastic.

Tema ediției din acest an este născută din dorința de a investiga, a testa și a proiecta scenarii pentru un viitor al comunităților creative, al inovației, al incluziunii, al sustenabilității prin colaborare, pentru a avea orașe și comunități mai armonioase.

Aceste elemente esențiale ale temei de anul acesta vor fi aduse în fața publicului printr-o serie de expoziții și evenimente co-produse cu unele dintre cele mai relevante organizații creativ-culturale de pe plan local, punând bazele unui nou început, bazat pe experiențe, procese și colaborări.

O premieră pentru acest an va fi deschiderea, pe perioada festivalului, a celui mai mare concept store de design românesc din țară, care se va întinde pe 500 de metri pătrați și care va conține obiecte de design din toate categoriile importante: modă, accesorii, mobilier sau artă. De asemenea, RDW 2022 va transforma spațiul outdoor din cadrul Combinatului Fondului Plastic într-un micro-oraș al artelor și designului, ce va oferi vizitatorilor un program zilnic de activități, instalații interactive, muzică și evenimente, precum și o zonă dedicată cu food & drinks, la adresa din Băiculești 29.

Combinatul Fondului Plastic va fi parte și din circuitul oficial Noaptea Muzeelor, astfel că RDW 2022 va fi deschis publicului larg și va putea fi vizitat pe 14 mai în program prelungit, până la miezul nopții.

Programul ediției aniversare de 10 ani RDW va reflecta rezultatele parteneriatelor strategice pe care The Institute le-a stabilit cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, Institutul Cultural Român, Ordinul Arhitecților din București, Uniunea Artiștilor Plastici, Combinatul Fondului Plastic, Asociația Baza. Deschidem orașul, NOD makerspace, Centrul Ceh, Institutul Cultural Maghiar, Institutul Francez sau ARCEN, precum și evenimentele și proiectele semnate de peste alte 50 de organizații creativ-culturale din România.

Pentru programul complet RDW 2022 și actualizări ale acestuia, accesați pagina de Facebook a evenimentului, aici. Biletele pentru acces la festival pot fi achiziționate online de pe Eventbook, aici, sau offline, din rețeaua Eventbook de aici.  

Please follow and like us:
RSS
Follow by Email
Facebook
Facebook
Pinterest
Instagram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.